Absolvenţii Şcolii Profesionale, în proporţie de 60%, sunt angajaţi în câmpul muncii, la nivel local şi naţional, datorită competenţelor lor profesionale.
Încheierea contractelor de colaborare cu agenții economici pentru dezvoltarea și integrarea profesională pe piața muncii a tinerilor absolvenți.
Relații de colaborare cu instituții de același nivel și profil din ţară.
Asigurare integrală a procesului educațional la disciplinele/modulele de specialitate cu manuale, materiale didactice și metodice.
Contracte de colaborare cu agenții economici în vederea implementării învăţământului dual.
Elevii sunt antrenați în activităţi de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale organizate în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie din Ungheni.
Echipa managerială este capabilă de a identifica modalităţi eficiente de conlucrare cu agenţii economici, pentru ca pregătirea muncitorilor calificaţi să corespundă realităţii economice, prin aplicarea învăţămuntului dual.
Peste 5 ani, 85% din cadrele didactice, cu studii superioare şi grade didactice, vor aplica în procesul instructiv-educativ tehnologii moderne cu utilizarea TIC, prin introducerea software educaţionale.
Instituţia este încadrată, ca partener egal, în programe, proiecte internaţionale (circa 1-2 anual) ce presupun schimb de experienţă la nivel de cadre didactice şi elevi.
Alocaţiile bugetare anuale per elev sunt în creștere permanentă.
Școala are un parc amenajat (bănci, scenă, flori, copaci), pentru odihnă şi activităţi extraşcolare.